♥ words i couldn't say out loud

collecting
memories
one letter
at a time ♥

little letters for the moments i
never want to forget

♥

24 august 2026 · 5 min de cititdoterra

de la curiozitate la convingere

Vreau să vă împărtășesc o poveste foarte personală, pe care nu am mai spus-o așa deschis până acum.

Am intrat în doterra mai mult din curiozitate. Nu aveam vreo problemă de sănătate pe care să încerc să o rezolv. Voiam pur și simplu să testez puterea uleiurilor esențiale, să văd singură dacă voi deveni un fan sau un hater al lor.

La doar câteva luni după ce mi-am făcut contul, Universul m-a pus în fața unei încercări cumplite.

Era sfârșitul lunii noiembrie. Trebuia să ajung la un curs la facultate unde profesorul era extrem de strict cu prezența. Eram în întârziere, grăbită și, sinceră să fiu, nici nu mă aflam într-un punct foarte stabil din punct de vedere emoțional, am călcat greșit și am căzut pe scările înzăpezite de la metrou, lovindu-mă puternic la zona lombară. Am simțit instant cum mă ia o stare de leșin.

Fiind în Belgia, unde din păcate este un lucru obișnuit să vezi oameni ai străzii, persoane alcoolice sau aflate în stări dificile întinse pe jos, trecătorii pur și simplu mă evitau. Nimeni nu s-a oprit să mă ajute, iar gandul că aș putea fi privită așa m-a mobilizat să mă ridic. Am reușit cumva, dar mi s-a făcut din nou rău și am alunecat a doua oară. Durerea a devenit de nedescris, încât totul în jur începuse să se încețoșeze.

Fiind deja la baza scărilor, m-am târât până într-un colț mai puțin circulat și acolo mi-am pierdut cunoștința pentru câteva momente bune. Când mi-am revenit, l-am sunat pe tatăl meu (care era și el în Belgia, dar la vreo oră distanță) să-i spun ce s-a întâmplat și să vină după mine. Între timp am decis ca vreau să merg spre casă și deși drumul îmi lua de obicei 10 minute, în ziua aceea am făcut aproape jumătate de oră, târându-mă de durere.

Acasă m-am aruncat direct în pat. I-am dat mesaj tatălui meu că am ajuns, iar apoi s-a întâmplat ceva ce eu consider o minune. Rar ne este dat să le simțim, mai ales în momente în care parca nu mai crezi în nimic. După ce am închis telefonul, am deschis din greșeală aplicația TikTok. Primul lucru pe care l-am văzut a fost un live al unui domn care citea din Biblie exact pasajul în care Iisus vindeca un bolnav. Am rămas lipită de ecran, m-am rugat din tot sufletul, iar apoi mi-am amintit că am în casă un instrument de bază, anume uleiurile esențiale.

M-am ridicat cum am putut din pat și am deschis tot ce aveam,kitul Family plus încă câteva sticluțe. Am pus în căușul palmei picături din fiecare, am masat pe zonă și mi-am făcut capsule vegetale cu câte 2 picături din fiecare ulei. Nu aveam prea multe cunoștințe pe atunci despre ce e recomandat intern sau nu, dar aveam o credință uriașă că mă pot ajuta. Ulterior, am continuat apoi să aplic stick-ul Deep Blue până când a ajuns tatăl meu.

Speriați că ar putea fi ceva grav, am mers la spital. Din păcate, starea mea s-a agravat acolo și am leșinat din nou în timpul investigațiilor, cat medicii încercau să-mi facă un RMN. M-am trezit abia la final, împinsă pe o targă, dezbrăcată și învelită cu o păturică. Nu am să uit niciodată privirea tatălui meu când am trecut pe lângă el.. era o disperare cruntă în ochii lui să mă vadă așa.

Asistenta din salon mi-a spus ulterior ca suferisem mai multe tasări ale discurilor coloanei, împreună cu mici hernii. De la urgențe mi-au făcut programare la neurochirurg peste o săptămână și mi-au interzis să mă mai ridic din pat sau să fac mișcări bruște.

Ajunsă acasă, am continuat aplicarea topică și internă. A doua zi am început să caut intens pe grupuri informații despre problema mea și despre cum pot să-mi susțin corpul în procesul de refacere. Mi-am creat o direcție clară de la care nu m-am abătut nicio secundă. Am anulat programarea la neurochirurg și m-am ținut cu sfințenie de protocolul meu:

  • Aplicări topice constante cu Copaiba, Lemongrass, Tămâie și toate cele 3 forme de Deep Blue (ulei, stick și cremă).
  • Utilizarea internă a „bombei de morfină”, alături de rutina mea zilnică.

A urmat o perioadă de recuperare în care am făcut și câteva ședințe de fizioterapie, iar astăzi pot spune cu mâna pe inimă că sunt un om sănătos.

Nu mă mai doare spatele absolut deloc, nici la schimbările de vreme, nici la mișcări bruște. Mă mișc în voie, iar de mai bine de jumătate de an merg constant la sală.

Nu știu cum ar fi arătat viața mea dacă aș fi căzut atunci într-un cerc vicios de medicamente sintetice și proceduri invazive. Știu însă persoane din jurul meu care treceau prin asta și care mi-au mulțumit ulterior când le-am sărit în ajutor cu „crema și uleiurile minune”. În realitate, aceste instrumente nu fac decât să susțină capacitatea naturală a corpului de a se vindeca.

Nu a fost un drum ușor, dar sunt incredibil de recunoscătoare că am acces la astfel de resurse. Iar dacă la început am intrat în doterra doar ca să le testez, după această primă mare experiență m-am declarat fan, iar de doi ani de zile le folosesc zilnic, pentru orice mică sau mare provocare.

ce scriu aici este experiența mea personală cu uleiurile esențiale și nu înlocuiește sfatul unui medic.